Dincolo de pasiune – Dragoș Militaru

interviu lifestyle pasiune sport

Astăzi o să vi-l prezentăm pe Dragoș Militaru. Dincolo de pasiune – Dragos Militaru este unul dintre oamenii ambițioși și siguri pe ceea ce vor să devină în viață. Născut la Târgu-Jiu pe data de 2 martie, în același an cu colegul de breaslă Mario Balotelli, 1990, Dragoș nu a avut la fel de multe oportunități ca acesta. A fost nevoit să muncească pentru a-și clădii o carieră în fotbal.

 

DINCOLO DE PASIUNE

Fotbal a jucat de când se știe, dar la vârsta de 6 ani a mers cu tatăl său pentru prima oară la un meci adevărat. Atunci și-a dat seama că asta este ceea ce își dorește să facă pentru totdeauna.

Însoțit de tată, prieteni sau singur a continuat să meargă la meciuri până la 11 ani. Atunci a reușit să-și convingă părinții să-l înscrie într-o echipă de fotbal pentru copii, Pandurii Târgu Jiu. Acolo a început călătoria lui în lumea fotbalului. Printre copiii cu 2, 3 ani mai mari, mergând la antrenamente și alergând după minge în fiecare zi.

”Părinții nu au fost hotărâți să mă lase să merg la fotbal crezând că nu o să mai învăț. I-am convins însă să mă ducă la echipă și chiar m-am ținut de promisiune. Am terminat cel mai bun liceu din oraș la profil de matematică informatică. Nu avea cum să nu îmi placă matematica, bunicul fiind profesor de matematică. M-a învățat să fiu calculat în luarea deciziilor și asta mă va ajuta mereu! Iar după liceu am făcut Facultatea de Sport și pe cea de Științe Economice, urmând și masterul în sport.”

 

PANDURII TÂRGU-JIU

Dragoș a fost căpitanul echipei la toate grupele de juniori la care a evoluat de-a lungul timpului. La 16 ani a făcut parte pentru prima oară din lotul echipei mari Pandurii Târgu Jiu pentru două meciuri, unul cu Steaua, celălalt cu FC Argeș.

La 17 ani a fost cel mai tânăr jucător al echipei a doua Pandurii Targu Jiu, care pe atunci se afla în liga a treia, jucând ca titular fiecare meci. Următorul an, atunci când a împlinit vârsta majoratului, Dragoș a fost împrumutat altor echipe care jucau în liga a doua. Prima oară a stat la Lupeni timp de un an, după care a fost împrumutat la Unirea Alba Iulia pentru doi ani. Apoi, pentru încă un an a fost împrumutat la echipa Damila Râmnicu Vâlcea.

Cât timp a fost împrumutat echipelor de liga a doua a jucat aproximativ 80/90 de meciuri.

În 2012, antrenorul de fotbal Gabriel Stan a văzut potențialul, înverșunarea și talentul lui Dragoș. L-a propus pentru echipa campioană a Letoniei, unde a jucat timp de un an de zile. Astfel a devenit primul târgujian debutant în preliminariile UEFA Champions League.

Întors în România, a semnat din nou cu echipa de suflet, Pandurii Târgu Jiu. În prima parte a sezonului nu a putut juca pentru că nu a primit cartea verde la timp după terminarea contractului din Letonia.

 

DRAGOȘ MILITARU – ANTRENOR

În 2015 când încă era jucător activ, s-a hotărât să urmeze calea antrenoratului și a dobândit carnetul de antrenor. A urmat cursurile de antrenori din cadrul Centrului Național de Formare și Perfecționare al Antrenorilor din București. În 2016 a renunțat la poziția de jucător, însă, nu și la domeniu, neputând să își imagineze o altă carieră înafara celei care implică fotbalul.

În noiembrie 2016 a reușit să dobândească prima licență de antrenor, licența B UEFA. În ianuarie 2017 s-a aflat pentru prima dată pe banca tehnică ca antrenor secund alături de Adi Iencsi, la recomandarea lui Gabriel Manu, pentru echipa Unirea Jucu în liga a treia. Dragoș povestește cu multă admirație, dar și mândrie de momentul în care Gabriel Manu l-a recomandat lui Adrian Iencsi.

”Eram printre cei mai tineri dintre cei aflați la cursurile de antrenori, am avut cele mai bune note și mi-a oferit o șansă mare să lucrez alături de Adi.”

La Unirea Jucu a antrenat din ianuarie până în iunie 2017, unde a reușit alături de Iencsi să ducă echipa de pe locul 8 pe locul 3 în liga a treia.

Cu Iencsi a continuat și la Dunărea Călărași, aflată în liga a doua, din iunie până în septembrie 2017.

 

ADEVĂRATUL SENS AL PASIUNII

În toamna aceluiași an Dragoș și Iencsi au semnat cu Pandurii Targu Jiu, însă Adrian Iencsi a renunțat după doar două luni la echipa gorjeană. Dragoș însă a sperat că va reuși să contribuie la un viitor frumos al echipei alături de care crescuse.

Au urmat aproape doi ani în care Dragoș a fost antrenor secund permanent al echipei. Doi ani în care nu a fost plătit pentru munca sa. Doi ani în care și-a dorit să le ofere copiilor de la Pandurii Târgu Jiu șansa pe care el o așteptase. A încercat să formeze o echipă de juniori care să poată deveni anticamera echipei mari. A cules cei mai buni jucători dintre juniori, care astăzi fac parte din lotul echipei de seniori de liga a doua.

La începutul anului 2019 a mers la Craiova pentru a studia filozofia antrenorului italian Devis Mangia. Apoi a plecat în Belgia timp de 10 zile pentru a studia alături de marele antrenor, Ladislau Bölöni. Dragoș nu și-a pierdut niciodată interesul pentru domeniul în care activează, motivația lui fiind mereu performanța.

În martie 2019 a absolvit cursurile Școlii Federale de Antrenori din cadrul Federației Române de Fotbal pentru următoarea licență, licența A UEFA.

”A fost greu, dar nu aș fi avut experiența pe care o am acum. Nu consider timpul petrecut ca secund la Pandurii Târgu Jiu fără să fiu plătit o pierdere. Am învățat multe, am muncit din greu, dar am avut și susținere din partea părințiilor. Am făcut antrenamente individuale, antrenamente personalizate la sală și m-am descurcat cu toate pentru că îmi doream mai mult de la mine.”

 

ANTRENOR PRINCIPAL – CEL MAI TÂNĂR STAFF DIN ROMÂNIA

În iunie 2019 a fost remarcat pentru rezultatele sale și a primit primul post de antrenor principal la o echipa de liga a treia, Luceafărul Oradea.

”E una dintre cele mai tinere echipe din primele 3 ligi ale României, media de vârstă este de 19, 20 de ani. Am debutat la echipă și copii de 15, 16, 17 ani din propria pepinieră. După mai mult de jumătate din turul campionatului suntem pe primul loc. Avem cel mai bun atac din toate seriile din liga a treia. Jucăm cel mai apreciat și cel mai spectaculos fotbal.”

Dragoș și antrenorul secund cu care lucrează formează cel mai tânăr staff din România. Amândoi au vârsta de 29 de ani. Își dorește să construiască o echipă care să joace după gândirea lui. Cu ambiție, care să înțeleagă și să joace un fotbal modern și de viitor.

Pentru sfârșitul de an se pregătește să plece în Olanda pentru a studia principiile și viziunea Școlii de fotbal Ajax Amsterdam. Apoi urmează să meargă la cursuri în Franța și Germania. Dincolo de pasiune – Dragos Militaru plănuiește să urmeze cursurile pentru licența UEFA Pro.

”Mi-am neglijat viața personală de multe ori, dar asta am simțit să fac, să mă duc după visul meu. Fotbalul e viața mea, pot să stau pe teren 24 de ore din 24!”

În prezent, Dragoș se bucură de succese răsunătoare ca antrenor principal la F.C. Unirea Dej, unde în numai câteva luni a reușit transforme o echipă tânără într-o adversară de temut pentru echipele din Liga a-III-a și nu numai. Dragoș, împreună cu "Panterele Roz" sunt acum principalii candidați la promovarea în Liga a-ÎI-a!

Dincolo de pasiune – Dragoș Militaru este un antrenor tânăr pus pe fapte mari!


Postare mai nouă


Lasă un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate înainte de publicare