Salba – bijuterie tradițională românească

bijuterii materiale bijuterii

Astăzi vă prezentăm istoria unei bijuterii românești mult îndrăgită de poporul român, dar rar întâlnită în ținutele actuale. Din ce era confecționată, cum era purtată și ce reprezenta ea puteți afla într-o scurtă lectură de 5 minute.

 

DACIA

Dacia secolelor IV și V a numărat importante zăcăminte de aur, foarte multe inele, pandantive, brățări și alte bijuterii din acest metal prețios. Acestea au fost înregistrate și amintite în istorie că fiind printre primele bijuterii românești apărute pe teritoriul nostru. Erau confecționate cu măiestrie de către meșteșugari pricepuți în arta bijuteriilor. Cele mai des întâlnite modele erau cele de tip „zale”, de unde se presupune că a venit și numele zeului dacic suprem Zamolxe.

ROMÂNIA

În România dinainte de 1800, aproximativ 70% din haine erau cusute de mâna, aproape întotdeauna de cei care le și purtau, sau de femeile din familia lor. Materialele folosite atunci erau combinații între scoarță, cânepă și bumbac. Important de mentionat este că vestimentația românilor din secolul al XVII-lea reprezenta o formă de manifestare. . Sau de apartenența la un anumit grup sau clasă socială și de reflectare a nivelului bogăției sau ocupației avute. La nuntă, miresele purtau în par flori artificiale, dar și multe mărgăritare. În toate zilele de sărbătoare, femeile se îmbrăcau diferit. Ele purtau tot felul de podoabe scumpe, iar la gât o salbă de argint sau de aur, în funcție de statutul lor social. Astfel putem spune că atunci când vine vorba de bijuterii, ele au fost dintotdeauna o oglindă a celui care le poartă.

Salba cu bani și globurele reprezentau acum o sută de ani o adevărată inovație estetică. Globurele erau mici sfere din bronz, cu clopoțel sau goale, inițial folosite pentru a masca lipsa unui număr mare de bani în salbă. Fetele și femeile provenite din familii înstărite foloseau însă globurele din argint pentru a mări valoarea salbei.

Salbele și bijuteriile lucrate din monede au avut în țară noastră o arie largă de răspândire, făcând în același timp obiectul succesiunilor testamentare și al foilor de zestre.

Românii deosebeau salbele în funcție de valoare lor, istoricii împărțindu-le în trei categorii în funcție de descrierea acestora.

 

CATEGORII

Prima categorie e reprezentată de salbele de bani, exclusiv din monede din argint de valori diferite, dar nu mai mici de o jumătate de zlot. Acest tip de salbe era format din trei șiruri de monede, prinse cu mici zale de bronz argintat, dar și de trei lănțișoare de lungimi diferite. Majoritatea acestor monede provin din imperiul austro-ungar. Au fost emise în timpul împăratului Franz Iosif. Apoi, bătute între anii 1860-1915, la monetării din Austria, Ungaria și Slovacia.

Cea de-a doua categorie o formează așa numitele salbe cu monede și „cu boabe” sau cu ”globurele”. Acestea au apărut din nevoia de a suplimenta monedele, confecționate din bronz argintat, compuse din patru rânduri de lănțișoare. Între motivele principale ale șirului sunt puse, din trei în trei motive, câte un globurel cu o ușoară alungire.

Mai exista o categorie de salbe, confecționate doar din globurele, pentru tinerele fete ale căror familii nu erau atât de înstrărite pentru a-și putea permite salbe de bani.

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, salbele erau foarte răspândite, fiind parte din zestre, purtate în special de fetele și nevestele tinere, care încă nu aveau copii. Salbele se purtau ori ca atare, ori alături de alte mărgele. Valoarea unei salbe de argint era echivalentă cu prețul unei perechi de boi. Adică 40-50 de zloți, în timp ce salba din globurele avea prețul cam la jumătate.

SALBA

Salba – bijuterie traditionala romaneasca, constituia un semn al bunăstării. De multe ori părinții de fete vindeau animale din gospodărie pentru a o putea achiziționa. Apoi, o ofereau ca zestre fetei care urma să se căsătorească. Salba putea fi chiar și „închiriată” contra unei sume de bani, celor care nu își permiteau una în momentul nunții.

Salba cu arginți este o podoabă specială care completează și înnobilează o ținută tradițională cât și o ținută modernă.


Postare mai veche Postare mai nouă


Lasă un comentariu

Nu uita, comentariile trebuie aprobate înainte de publicare